Nae da indicatii

Amicul Nae locuieste in cartier cu mine. Ba mai mult, dimineata ia acelasi metrou ca mine pentru a ajunge la serviciu. Ni se intampla adesea sa scurtam monotonia drumului plecand impreuna de acasa.

Amicul Nae este la curent cu evolutia tehnologiei, are asupra lui cel putin doua mobile si un laptop de ultima generatie la purtator, stie pe de rost toate jocurile de telefon care merita atentia - neaparat gratuite - si jongleaza cu aplicatiile de pe telefoanele personale - si nu numai - mai ceva decat clovnii de circ.

In una dintre multele dimineti in care mergeam agale spre metrou ascultand unul din nenumaratele discursuri ale lui Nae despre transport, telefoane, politica - adevarul adevarat este ca am uitat despre ce era discursul din dimineata respectiva dar ca sa nu tinem pe loc povestea sa zicem ca era despre plante - am fost intrerupti de o voce firava, venita parca din alta lume care pe un ton intrebator spunea "Buna ziua...nu va suparaaaati ?".

Instinctiv m-am uitat la Nae: Nae se uita la mine. La fel de instinctiv ne-am intors capetele in mod sincron - ca un balaur cu 2 capete - si am descoperit un tinerel firav, cu un ghiozdan mai mare decat el si o bucata de hartie mazgalita in mana intinsa spre noi. "Student" mi-a soptit Nae. "Student ratacit" am gandit eu, care il admiram deja pentru ca folosea - la fel ca mine - un gps analogic pentru orientare.

Gps-ul analogic este de fapt transpunerea unui harti observate pe internet pe hartie, cu ajutorul talentului ce iti curge prin degete si a unui creion. I-am luat studentului hartia din mana si am constatat imediat ca talentul baiatului era orientat inspre arta abstracto - 's suparat pe viata - contemporana. Imediat dupa asta am inceput sa ma intreb ce este mai probabil : ca dupa 5 ani de locuit in cartier sa am aceleasi cunostiinte despre el ca un nou venit sau ca desenul studentului sa fi fost copiat dupa harta aceluiasi cartier dintr-o dimensiune paralela. A fost momentul in care mi-am indreptat privirile spre Nae si am vazut... transformarea !

Amicul Nae este extrem de bucuros atunci cand ii poate ajuta pe semenii lui mai putin cunoscatori. Pus intr-o situatie care ii poate evidentia neta superioritate, amicul Nae sufera o metamorfoza instantanee: fata i se lumineaza de parca ar fi scaldata de soare, ochii i se rotunjesc si umezesc, buzele isi dau intalnire intr-un zambet la coltul gurii si mainile - incercate de mii de furnicaturi - incep sa se agite in cautarea unui obiect absolut necesar. Este varianta umana a expresiei intiparite pe fata oricarui catelandru atunci cand asteapta sa-i arunci batul. Inevitabil, atunci cand creierul lui Nae dezvaluie identitatea obiectului urmarit si mainile se indreapta intr-o miscare frenetica spre el, mainile tale il tin strans intre ele.

In cazul de fata, Nae vroia harta. A apucat-o deci de un colt si cu o miscare de "la stang-ha!, la dreapt-ha" mi-a smuls-o din maini, s-a intors pe calcaie si s-a cocosat cu totul peste ea. Daca ar fi scos si o lupa groasa din buzunar ar fi fost o copie fidela a marelui Sherlock Holmes - caci palarie are deja.

Dupa cateva secunde, s-a intors la fel de brusc si cu un "AHA" triumfator i-a explicat studentului : "Aici scrie strada X-ulesti. Asta nu exista. Exista strada X-ulescu". Despre existenta strazii X-ulescu in cartier stiam si eu, dar nu aveam competentele extra-cartierale ale amicului Nae ca sa pot afirma cu atata certitudine ca strada "X-ulesti nu exista". Nici sa-l contrazic nu-mi prea ardea, caci pe amicul Nae nu e bine sa-l contrazici fara argumente batute-n piatra - si chiar si atunci ai sanse sa pierzi dezbaterea, cu Nae, apa ramane si pietrele o iau la fuga.

Dupa ce a primit instructiuni pretioase despre cum sa ajunga pe strada X-ulescu, studentul, luminat dintr-o data la fata - fie datorita increderii pe care o insufla Nae in sufletele celor ce il intalnesc pentru prima data, fie fericit ca poate in sfarist sa o stearga de langa noi si sa intrebe o persoana mai avizata - ne multumi si pleca. L-am urmarit cu privirea pana a cotit-o pe o straduta laturalnica - pana aici a urmat cu strictete indicatiile primite - si mi-am intors apoi privirile spre Nae pe a carui fata ma asteptam sa vad transformarea suprema: "Invingatorul" sau "catelandrul care vine cu batul in timp record". In loc de asta, l-am regasit cufundat in pozitia Holmes, aplecat de aceasta data asupra telefonului 2 - cel echipat cu GPS DIGITAL - si profund nemultumit - "catelandru care nu gaseste batul". Mi s-a parut chiar ca aud un marait de genul "grrrrrr nu-i asta rrrrrrrrr". Chiar cand ma pregateam sa imi risc tihna cu o intrebare, Nae scoase un alt "AHA", se indrepta tacticos, si imi intinse telefonul cu harta pe el.

Punctul rosu arata o strada "X-ulesti" dar strazile dimprejur imi erau total straine - insa semanau remarcabil de bine cu desenele abstracte de pe foaia studentului. "E la doua cartiere mai departe", imi spuse Nae, "harta lui era complet gresita!".

Si in timp ce mana lui Nae baga telefonul la loc in buzunar, fata i se destindea cu rapiditate, ochii ii luceau si maxilarul i se inclesta producand un scrasnet discret. Nae adusese batul!