De cand ma stiu am vazut in oamenii din jurul meu cate un animal. Intai am remarcat unele asemanari fizice cu rudele noastre mai putin evoluatate. Mai tarziu am remarcat comportamente umane ce se regasesc aproape identic in unele specii de animale (nu, nu doar in maimute!). Treptat, pe masura ce am invatat sa folosesc cu indemanare ciobul din ochi, oamenii si animalele au inceput sa se confunde intr-atat de bine incat au devenit noi creaturi (poate mai perfecte decat oricare din cele doua componente ce le-au dat nastere) pe care le-am botezat oanimale.
Asadar oanimele nu sunt altceva decat fuziunea dintre om si animal. Singura diferenta intre oameni si oanimale este forma, carcasa, invelisul, pe scurt corpul uman care ne diferentiaza vizibil de animale.
In interior insa suntem cu totii oanimale. Suntem o specie care are o denumire latina, care se imparte in rase, care traieste in habitate diferite si care are instincte innascute de supravietuire si aparare. Superioritatea noastra fata de animale se datoreaza prezentei creierului mai bine dezvoltat(la toata rasa umana) si capacitatea de a-l utiliza cu folos (la un anumit proncentaj din rasa umana). In situatii neprevazute care necesita o reactie prompta, actionam aproape mereu din instinct (animalic). Cand ne simtim in pericol atacam dusmanul sau fugim. Cand ne e foame mancam (orice, oricum si oricat) fara sa ne mai gandim la ce mancam sau cum ne va afecta hrana din prezent intestinele si silueta din viitor si continutul portofelelor sau a buzunarelor.
Asemanari cu suratele nevorbitoare mai sunt destule, dar cum exemple de purtare animalica se gasesc in fiecare zi in jurul nostru, prefer sa ma concentrez asupra altui aspect al existentei noastre de oanimale inconstiente de statutul lor.
De fapt, animalul din noi, atat de reprimat si asfixiat de obsesia noastra constanta de a ne dovedi superioritatea printre cei din specia noastra (oare cine mai face asta?) se lupta aprig sa iasa la iveala si sa fie acceptat ca o particica dintr-un tot unitar. In mod inconstient l-am recunoscut de mult, altfel cum s-ar explica faptul ca cea mai mare parte din insultele care vin in minte in mod spontan sunt de fapt asemanari cu animalele?
De ce nu insultam comparandu-ne cu plante? O cearta obisnuita intre doi oameni s-ar putea foarte usor desfasura in felul urmator :
"-Cactus nenorocit, nu te uiti pe unde umblii?
- Cu mine vorbesti, patrunjelule ?
- Cu tine smochina uscata, mai vezi alt pastarnac pe aici?"
Si bineinteles am putea avea expresii de genul "s-a gatit ca o begonie", "gras ca un bostan", "prost ca un cucuruz", "incapatanat ca un marar", "silueta de ghiocel", "bosumflicios ca o rostopasca", "siret ca un brusture" sau "veninos ca o matraguna".
Suna ciudat? Daca am fi fost plantameni si nu oanimale n-am fi remarcat nimic iesit din comun. Cum evolutia a avut alte planuri pentru noi nu putem decat sa ne resemnam cu gandul ca din cand in cand, persoanele din jur vor vedea in noi vite, boi, porci, magari, cotofene, si alte vietati copitate, inaripate sau vertebrate sau nevertebrate.
Aceasta introducere (prea scurta pentru a putea incheia definitiv subiectul asemanarii om-animal si deja prea lunga pentru a mai lasa loc de altceva pe pagina de azi) a avut ca scop familiarizarea cititorului cu conceptul de oanimal, pentru a inlesni intelegerea si vizualizarea mentala a catorva oanimale des intalnite in societatea actuala. Voi incerca sa dedic din cand in cand cate o pagina de blog unor oanimale reprezentative pentru specia lor.
