Nae si MacGyverul

In vara anului 2007 l-am insotit pe Nae intr-o vacanta de neuitat pe taramul lui natal intr-una din "tarile calde". Aidoma pasarilor migratoare, Nae isi viziteaza meleagurile copilariei doar vara cand soarele straluceste, nisipul iti sfaraie sub calcaie si apa marii te imbie sa intri-n ea pana la nas. Prin venele lui Nae curge apa de Mediterana. Prin ale mele clipoceste cea de Marea Neagra. Din fericire dorinta de explorare a necunoscutului impreuna cu garantia "Nae" a faptului ca pe plaja stiuta de el se poate - nu pasi ci - fugi printre cearceafurile insirate pe nisip, m-au decis sa aleg Mediterana si sa ma prezint in ziua Z, dis-de-dimineata la aeroport pentru imbarcare.

L-am gasit pe Nae la coada de la inregistrarea bagajelor, entuziast si nerabdator sa se reintalneasca cu soarele stralucitor.

A fost de ajuns insa sa ma priveasca mai bine, sau mai precis sa imi remarce bagajul, ca zambetul sa-i dispara de pe fata si ochii sa inceapa sa-i luceasca a neliniste.


NAE(uitandu-se la mine): "Cu valiza asta vii?"
EU(uitandu-ma la singurul meu bagaj si apoi la Nae): "Da."
NAE(uimit si neincrezator, scanand mental in mai mult de 3D valiza): "Are cifru ?"
EU(incercand inca sa inteleg intrebarea): "Nu"
NAE(si mai uimit): "N-are lacat?"
EU(pricepand in sfarsit nedumerirea lui NAE):"Nu, nu pun lacat niciodat..."
NAE(dezaprobator): "Hmmm".

In secunda urmatoare Nae deschidea cu o cheita minuscula lacatul de la valiza personala, introducea mana intr-un compartiment stiut doar de el si scotea un inel de lacatele de toate culorile si dimensiunile. Dupa cateva minute de examinare atenta, alese unul de dimensiune medie si culoare aurie, si imi sigila valiza cu el.
"Acum e bine. Sa nu-l pierzi!" ma mai sfatui el. Am vrut sa ii spun ca in situatia respectiva, pierderea lacatului ar fi insemnat pierderea valizei cu totul, ceea ce in cateva minute urma sa nu mai depinda de mine ci de personalul companiei de zbor, dar parea atat de multumit de operatiunea de "securizare" a locatarilor mei neinsufletiti din interiorul valizei, incat nu am vrut sa il mai tulbur cu alte griji.

Restul calatoriei s-a desfasurat fara turbulente de vreun fel sau altul si iata-ne ajunsi intr-o enorma camera de hotel cu balcon spre mare si spre piscina hotelului ce ar fi putut fi lesne folosita pe post de bazin olimpic si in care (uimitor) nu se balacea nimeni! Cum nu puteam rata ocazia de a inota pentru prima data in viata intr-o piscina goala (adica fara oameni dar cu apa) i-am sugerat lui Nae sa ne echipam pentru plaja si sa parasim cat mai repede incinta. Zis si facut, intr-o secunda hainele de zi erau in valize, costumele de baie pe noi, eu cu mana pe clanta de la usa si Nae... aplecat deasupra valizei care trona pe masa.

EU: "Ce faci ?"
NAE: "Bag banii si telefoanele in valiza, da-mi-le si pe ale tale!"
EU: "Nu! Pierdem vremea si oricum nu cred ca o sa-mi fure cineva telefonul sau banii"
NAE: "Cum vrei tu, dar eu te sfatuiesc sa mi le dai. Le inchid cu lacatul."
EU(remarcand miniseiful din hol): "Nu mai bine le pui in seif? E cu cifru..."
NAE(vizibil amuzat de naivitatea intrebarii): "Nu e sigur deloc, ce crezi ca astia nu stiu sa-si deschida seifele?"
EU: "Pai si crezi ca lacatele nu stiu sa le deschida?"
NAE(cu mandrie): "Nu si pe asta. E lacat de la Pentagon!"

Si pentru a da o si mai mare insemnatate acestor ultime cuvinte, Nae inchise lacatul care, pentru a da o si mai mare mare insemnatate cuvintelor lui NAE scoase un sunet metalic de tipul "Pentagooooon Clic". In fractiunea de secunda ce a urmat clicului, Nae s-a albit la fata, si-a dus mainile la cap si s-a pravalit pe jos, uitandu-se cu o privire pierduta la valiza.

EU: "Ce e?"
NAE: "Am bagat banii in portofeul cu cheile de la casa.."
EU: "Si ?"
NAE: "Si portofelul in valiza"
EU: "Siiii?"
NAE: "Si cheile de la lacat erau cu cheile de la casa."
Nu mai era nevoie de nici un "Si?" urmatoarea fraza era clara "Si tocmai le-am inchis in valiza cu lacatul de la Pentagon".

Dupa ce am reusit cu greu sa-l scot pe Nae din socul suferit, dupa ce am reusit cu si mai mare greutate sa ne oprim amandoi din ras, am gasit singura solutie posibila (care asigura si integritatea valizei): intrebatul la receptie.

Ajunsi deci in hol, eu m-am indepartat (pentru a-l scuti pe Nae de jena de a-si recunoaste isprava de fata cu mine si cu personalul hotelului, dar mai ales pentru a-l lasa sa vorbeasca cu respectivul personal pe limba lor), si m-am asezat pe un fotoliu de unde puteam admira in voie si marea, si stanjeneala lui Nae.

Cand Nae si-a inceput istorisirea, domnul de la receptie avea expresia clasica a personalului hotelier bine instruit, care trebuie sa fie serios si serviabil in orice conditii. Pe masura ce cuvintele paraseau gura lui Nae insa, de sub mustata receptionerului incepea sa se iveasca un zambet. La finalul istorisirii, oricine i-ar fi putut numara lesne dintii.

Dupa cateva momente de eforturi supra-omenesti de inabusire a rasului, timp in care fata lui a trecut prin toate culorile de la rosu, la vanat, la verde si la alb, receptionistul a inceput in sfarsit sa vorbeasca pe un ton ce parea mai mult decat impaciuitor si relaxant. Ii spunea lui Nae cuvinte pe care nu le intelegeam dar pe care le interpretam ca si "Nu-i nimic, stim ce sa facem, se rezolva" si cuvinte pe care le intelegeam (in numar de unul): "MacGyver". Am ciulit urechile, mi-am marit atentia si mi-am indreptat discret privirea spre ei ca sa ma asigur ca am auzit bine: "Bla-blu-bli-ble-blo MacGyver".

Cand Nae si-a terminat discutia si a venit langa mine am putut in sfarsit sa cer lamuriri:

Eu: "Ce-a zis?"
NAE: "A zis ca nu-i nimic, ca au ei aici un MacGyver care deschide orice, si ca mi-l trimit, dar eu nu-mi prea fac sperante, e lacat de la Pentagon..."

Am decis ca eu sa profit de piscina si el sa astepte MacGyverul. Peste o jumatate de ora, iesind din piscina, l-am gasit pe Nae pe sezlong, cu privirea abatuta si cea mai pura expresie de dezamagire intiparita pe fata:

EU: "N-a venit MacGyverul?"
NAE(trist): "Ba a venit"
EU: "Si, n-a reusit s-o desfaca?"
NAE(furios): "Ba l-a desfacut! Intr-o secunda, cu o agrafa de birou! Lacat de la Pentagon, o poala de bani..."