Angajatul munceste-n fum, fara teama, fara frica si elanul nu si-l strica !

Tot din categoria povestilor de la locul de munca - care loc, pare a fi un adevarat magnet pentru ciudatenii - face parte si incidentul care mi-a permis sa ma minunez pentru intaia data de reactia unui grup de oameni in fata unui posibil pericol.

Desfasurarea actiunii are loc intr-o cladire de birouri cu totul normala si de-a dreptul banala, care incepe cu etajul -3 si urca pana la 7 pe o parte si respectiv cu etajul 0, urcand tot pana la 7 pe alta parte. Asta pentru ca trotoarul este mult mai inalt pe o parte decat pe cealalta. Cladirea respectiva este chiar ingenioasa si ar putea fi considerata o constructie inteligenta, daca nu ar avea o mica scapare arhitecturala : scarile, care nu exista pe partea cu -3ul.

Exista in schimb 3 lifturi normale si unul pentru marfa, dintre care intr-o zi obisnuita merge unul singur, cel mai des, cel de marfa. Lifturile respective au datoria sa-si duca ocupantii pana la parter (0) de unde sus numitii ocupanti se indreapta pe picioarele proprii pana la al doilea set de lifturi(4 in teorie si unul in practica) sau la scarile in sfarsit accesibile. Pe distanta de cativa metri care separa seturile de lifturi se pot intampla insa lucruri surprinzatoare...

In dimineata cu pricina am avut norocul sa gasesc unul din cele 3 lifturi de tip 1 in stare de functionalitate si profitand de ocazia neasteptata l-am luat pana la parter. De indata ce s-au deschis usile insa ...

FUM !

Dar fum din cel sanatos, negru, gros, urat mirositor, si atat de innecacios incat a trebuit sa-mi infasor fularul in jurul nasului de 5 ori ca sa respir ceva aer purificat pana la setul de lifturi 2.

Mai erau 2 persoane cu mine, o Mita si-un Nae. Nae, curajos din fire si precaut a afirmat 'eu nu iau liftul, ma duc pe scari!'. Mita a zis 'Dar merg lifturile totusi, deci nu e grav' - Mita era pe tocuri si mergea la 7 (riscul de a se prabusi liftul la incendiu este mai mic decat cel de a te durea picioarele urcand 7 etaje pe tocuri).

Intelegand punctul de vedere al Mitei si vrand sa scap cat mai repede de fumul intepator, am decis si eu sa iau liftul. Probabil ca cele cateva secunde de ezitare ale mele au fost de ajuns ca sa trezeasca in Nae instinctul masculin de protector al haitei caci inainte sa apasam pe buton, era deja langa noi.

Imediat ce a simtit liftul miscandu-se, realizand probabil ca decizia luata este ireversibila, Mita a lansat cugetarea momentului: "macar daca e sa murim, nu murim singuri", fraza care bineinteles ar trebui sa te reconforteze - in ce fel exact si din ce motiv nu am inteles niciodata, personal cred ca tot in acelasi loc ajungi si daca mori singur, si daca mori organizat, grupat, cu cat mai multi necunoscuti in jurul tau. Pe de alta parte, Mita ar trebui premiata pentru fraza respectiva, caci nu mi-a fost inca dat sa vad o mai buna aplicare practica a expresiei "sa moara si capra vecinului" - bineinteles sarind peste capra si omorandu-l direct pe vecin.

Nu stiu ce ganduri i-a trezit in minte cugetarea Mitei lui Nae, dar cert este ca dadea din cap aprobator si fixa afisajul digital ca sa vada cate etaje mai trebuie sa indure incertitudinea sortii. Eu as fi vrut sa zic "suntem totusi 3, orice ar fi, vom gasi o solutie sa NU murim' dar mi-ar fi parut rau sa stric un moment asa de profund printr-un optimism atat de necorespuzator situatiei...

Din fericire, n-a murit nimeni, nici individual nici grupat, eu am coborat la mine la etaj, si am intrat in birou unde lumea era linistita si-si vedea de treaba. Jumatate din spatiul total se vopseste proaspat, ceea ce face ca aerul din holul de l intrare sa-ti gadile narile cu o aroma puternica de acetone, benzenuri si alte miresme de tip Molotov nr 5, dar cu toate astea lumea era foarte calma.

Mi s-a spus ca a facut un coleg o sesizare la serviciul de intretinere al cladirii si ca daca ei n-au dat alarma inseamna ca nu este grav. Nu am putut sa nu ma intreb, de ce suntem obligati sa facem turul caldirii de 2 ori pe luna dimineata pe racoare pentru exercitii de evacuare in caz de incendiu, in care nu avem nici macar fum de simulare, daca strategia in caz de fum adevarat este sa stam inchisi in birou. Evident m-am intrebat in sinea mea, caci de la colegi stiam ca nu voi primi nici un raspuns.

Fumul a mai ramas intre seturile de lifturi inca un timp, colegi intrigati de situatie au mai aparut, dar calmul general si devotamentul oamenilor iti spun ca trebuie sa uiti repede de fum si foc - care pe undeva trebuie sa fi izbucnit

- si sa te resemnezi cu gandul ca nici macar posibilitatea unui incendiu nu te scapa de munca-n Franta...

Munca la firma

De cand am inceput sa lucrez intr-o firma organizata, ierarhizata, imprastiata in diverse tari si reunita intr-una singura, am ocazia sa ma minunez cel putin o data pe luna de cate un lucru surprinzator, neobisnuit sau chiar curios. In mod sigur, daca nu m-as fi obisnuit repede cu atmosfera generala si talmes-balmesul organizat care in mod surprinzator functioneaza perfect, m-as fi minunat mai des.

La mine in firma lucreaza multi straini si fiecare dintre ei merita - si probabil va si reusi - sa fie imortalizat pentru posteritate macar pe timpul unei pagini de jurnal - sau blog. Astazi insa il voi pomeni doar in treacat pe Itic, care este dirijorul sedintelor saptamanale, despre care voi povesti si care reprezinta primul aspect al muncii din firma care m-a facut sa casc gura a mirare si sa depun eforturi herculiene pentru a-mi convinge ochii sa intre la locul lor in orbite.

Itic lucreaza din Israel 3 saptamani pe luna si de la fata locului doar o saptamana. Din motive perfect logice, Itic a fost numit coordonator de proiect nu peste cei 3 oameni (cu tot cu el) din Israel, ci peste cei din Franta - in numar modest de 20. Din (ne)fericire pentru noi Itic este curios si sincer interesat de desfasurarea treburilor, astfel ca ne bombardeaza cu telefoane in fiecare saptamana.

Nu pot sa bag mana in foc dar cred ca nu sunt singurul membru al echipei care sa-i fi urat telepatic ceva de dulce in momente de mare tensiune si stres.

Bineinteles, odata ce momentele respective se risipesc, si urarile dispar de parca nici n-ar fi fost, caci Itic e din fire amuzant, simpatic si destept. Atat de destept incat dupa ce l-am cunoscut am adaugat pe lista ideilor de baza pentru reusita in viata profesionala - goala pana atunci - fraza urmatoare "orice noua afacere care vrea sa aibe sanse de supravietuire trebuie sa aibe in capitalul initial cel putin un israelian". De atunci n-am mai adaugat nimic pe lista. Pare suficienta.

Sedintele saptamanale, initiate dupa cum spuneam de Itic, sunt o consecinta directa a rapoartelor saptamanale pe care toata lumea i le trimite la sfarsit de saptamana.

In Israel nu se lucreaza vineri dar se lucreaza in schimb duminica. Organizarea muncii in echipa noastra este un exemplu foarte bun de cum se poate castiga o zi in plus de saptamana de munca fara ore suplimentare din partea angajatilor: noi facem rapoartele vineri, el le comprima intr-unul singur duminica si ...

reuniunea e marti. Luni e zi lucratoare si in Franta si in Israel. Nimanui nu i se pare nimic ciudat. Dupa cateva luni nu mi s-a mai parut nici mie.

In timpul sedintelor de marti se fac descoperiri uluitoare: tu afli ce ai facut deja, ce mai ai de facut si ce au facut colegii despre care s-a vorbit inainte sa afli tu ce ai de facut. Ce au de facut ceilalti colegi este irelevant pentru ca despre indatoririle tale s-a vorbit deja.

Singurul lucru pe care nu am reusit sa-l inteleg la sedinta saptamanala este cand exact trebuie sa fac ceea ce mi se spune si cand am reusit sa fac ceea ce in mod sigur am facut.

In program exista 2 rubrici : Last Week si Next Week. Exista si un This week dar niciodata in scris. Daca nu esti atent il poti rata foarte usor. Trebuie sa ciulesti urechile cat mai mult(stil iepure) si sa identifici rapid cand se aude cate un "This" caci ar putea fi urmat de Week. In general, chiar daca reusesti sa il identifici, tot nu apuci sa retii sau sa intelegi daca el descrie activitatea pe care ai facut-o sau cea pe care o ai de facut.

Nu stiu cum au reusit ceilalti colegi sa pacaleasca sistemul si sa stie exact ce au de facut in saptamana in curs, dar metoda mea consta in a face un amalgam de ce e gata deja si ce nu care sa tinda spre anihilarea completa a partii cu nu. Pana acum toata lumea pare multumita de metoda.

Timp de o luna si mai bine am trait cu convingerea ca la sedinta de marti dimineata toata lumea vorbeste intr-o limba noua si necunoscuta mie, pe care nu aveam nici cea mai mica sansa sa o inteleg. Nici pana acum nu stiu prin ce minune a reusit creierul meu sa sparga codul si sa treaca de clasica delimitare dintre trecut, prezent si viitor. Stiu doar ca in ziua de azi inteleg limba vorbita la sedinte, o vorbesc la randul meu, si stiu ca orice as face de luni pana joi, vineri voi intelege si ma voi lauda pentru munca intreprinsa, iar marti voi descoperi cu fara uimire ca vineri nu am inteles nimic.

Mita cumpara pe linie

Mita iubeste hainele, pantofii, mobila, vazele, perdelele, tot ce este colorat, tot ce este in picatele dungulite, patratele, patretele cu dungulite in picatele... in fine, cu greu imi pot imagina un lucru care sa nu-i starneasca Mitei dorinta de a-l cumpara. Din fericire pentru ea - caci altfel s-ar fi ruinat de mult - Mita nu suporta aglomeratia si lucrul acesta face ca de foarte multe ori expeditiile ei de vanatoare prin magazine - planificate cu cel putin o saptamana inainte - sa fie anulate in ultimul moment.

Si totusi Mita cumpara saptamanal ceva nou. Asta pentru ca Mita este experta in cumparaturile pe linie, pe care le plateste din fotoliul ei de acasa si le primeste la posta in cateva zile. Un alt avantaj al cumparatului de la distanta este pretul, in general mai mic decat cel afisat in magazine dar de cele mai multe ori readus la valoare din magazin prin adaugarea cheltuielilor pentru livrare.

Mita insa a gasit o cale de a insela sistemul! Ea cumpara exclusiv de pe siteuri care ofera produse reduse cu mai mult de 50% care, chiar si impreuna cu cheltuielile de livrare raman mult sub pretul de pe piata. Ca toate lucrurile bune din viata, cumparatul de pe aceste situri are un pret non-neglijabil: produsele oferite se schimba saptamanal, sunt in cantitate limitata - care se micsoreaza rapid urmand sistemul "primul venit, primul servit" sau mai exact "clikul si produsul" - si sunt livrate la cel mai devreme o luna de la comanda. Desigur ca sa apuci un produs de calitate, pe masura ta si in culoarea preferata, trebuie sa te trezesti cu noaptea in cap, o data cu deschiderea magazinului virtual, sa ai o vedere de vultur in asa fel incat sa nu pierzi mai mult de o secunda cu privitul produselor si degete la fel de antrenate pentru manevrarea mousului ca picioarele unui atlet pentru cursa de 100m garduri.

Perspectiva sumbra a trezitului de dimineata nu o sperie pe Mita care, matinala din fire, este oricum treaza de dinainte ca situl sa isi deschida portile. Nici bataliile virtuale cu celelalte Mite - de tip razboilul nervilor - de care nu poti scapa in nici un chip, nu o deranjeaza pe Mita care si-a perfectionat de mult tehnica de lupta "astseapta, da refresh, inhata". De altfel am admirat-o mereu pe Mita pentru performantele pe care le obtine, reusind sa devanseze toate celelalte Mite de pe linie si sa obtina mereu produsul dorit.

Acolo unde Mita plateste pretul cumparatului ieftin, bun si solitar, este la capitolul livrare. Mita este una dintre cele mai nerabdatoare fiinte pe care o cunosc. Va puteti imagina deci, ca pentru ea, o luna de asteptare pentru produsul pe care tocmai l-a cumparat, este o adevarata tortura pe care o suporta insa cu barbatie, visand la ziua in care isa va putea plimba privirile si degetele peste noua achizitie.

Tocmai din cauza nerabdarii, problema Mitei cu cumparaturile virtuale apare dupa castigarea bataliei si consta in primirea medaliei, mai exact luarea pachetului de la posta. Desi dispune de 14 zile lucratoare petru a ridica pachetul de la posta, Mita incearca intotdeauna sa intre in posesia lui in prima zi. Fie din prea mult zel si nerabdare, fie din proasta organizare sau ghinion, rareori i se intampla sa isi indeplineasca nobilul tel. Pusul ghearei pe pachet, dureaza la Mita cel putin 2 zile si presupune de obicei noi lupte cerebrale si strategii militare elaborate. Dar despre aventurile Mitei la Posta, voi vorbi mai pe larg data viitoare.

Nae da indicatii

Amicul Nae locuieste in cartier cu mine. Ba mai mult, dimineata ia acelasi metrou ca mine pentru a ajunge la serviciu. Ni se intampla adesea sa scurtam monotonia drumului plecand impreuna de acasa.

Amicul Nae este la curent cu evolutia tehnologiei, are asupra lui cel putin doua mobile si un laptop de ultima generatie la purtator, stie pe de rost toate jocurile de telefon care merita atentia - neaparat gratuite - si jongleaza cu aplicatiile de pe telefoanele personale - si nu numai - mai ceva decat clovnii de circ.

In una dintre multele dimineti in care mergeam agale spre metrou ascultand unul din nenumaratele discursuri ale lui Nae despre transport, telefoane, politica - adevarul adevarat este ca am uitat despre ce era discursul din dimineata respectiva dar ca sa nu tinem pe loc povestea sa zicem ca era despre plante - am fost intrerupti de o voce firava, venita parca din alta lume care pe un ton intrebator spunea "Buna ziua...nu va suparaaaati ?".

Instinctiv m-am uitat la Nae: Nae se uita la mine. La fel de instinctiv ne-am intors capetele in mod sincron - ca un balaur cu 2 capete - si am descoperit un tinerel firav, cu un ghiozdan mai mare decat el si o bucata de hartie mazgalita in mana intinsa spre noi. "Student" mi-a soptit Nae. "Student ratacit" am gandit eu, care il admiram deja pentru ca folosea - la fel ca mine - un gps analogic pentru orientare.

Gps-ul analogic este de fapt transpunerea unui harti observate pe internet pe hartie, cu ajutorul talentului ce iti curge prin degete si a unui creion. I-am luat studentului hartia din mana si am constatat imediat ca talentul baiatului era orientat inspre arta abstracto - 's suparat pe viata - contemporana. Imediat dupa asta am inceput sa ma intreb ce este mai probabil : ca dupa 5 ani de locuit in cartier sa am aceleasi cunostiinte despre el ca un nou venit sau ca desenul studentului sa fi fost copiat dupa harta aceluiasi cartier dintr-o dimensiune paralela. A fost momentul in care mi-am indreptat privirile spre Nae si am vazut... transformarea !

Amicul Nae este extrem de bucuros atunci cand ii poate ajuta pe semenii lui mai putin cunoscatori. Pus intr-o situatie care ii poate evidentia neta superioritate, amicul Nae sufera o metamorfoza instantanee: fata i se lumineaza de parca ar fi scaldata de soare, ochii i se rotunjesc si umezesc, buzele isi dau intalnire intr-un zambet la coltul gurii si mainile - incercate de mii de furnicaturi - incep sa se agite in cautarea unui obiect absolut necesar. Este varianta umana a expresiei intiparite pe fata oricarui catelandru atunci cand asteapta sa-i arunci batul. Inevitabil, atunci cand creierul lui Nae dezvaluie identitatea obiectului urmarit si mainile se indreapta intr-o miscare frenetica spre el, mainile tale il tin strans intre ele.

In cazul de fata, Nae vroia harta. A apucat-o deci de un colt si cu o miscare de "la stang-ha!, la dreapt-ha" mi-a smuls-o din maini, s-a intors pe calcaie si s-a cocosat cu totul peste ea. Daca ar fi scos si o lupa groasa din buzunar ar fi fost o copie fidela a marelui Sherlock Holmes - caci palarie are deja.

Dupa cateva secunde, s-a intors la fel de brusc si cu un "AHA" triumfator i-a explicat studentului : "Aici scrie strada X-ulesti. Asta nu exista. Exista strada X-ulescu". Despre existenta strazii X-ulescu in cartier stiam si eu, dar nu aveam competentele extra-cartierale ale amicului Nae ca sa pot afirma cu atata certitudine ca strada "X-ulesti nu exista". Nici sa-l contrazic nu-mi prea ardea, caci pe amicul Nae nu e bine sa-l contrazici fara argumente batute-n piatra - si chiar si atunci ai sanse sa pierzi dezbaterea, cu Nae, apa ramane si pietrele o iau la fuga.

Dupa ce a primit instructiuni pretioase despre cum sa ajunga pe strada X-ulescu, studentul, luminat dintr-o data la fata - fie datorita increderii pe care o insufla Nae in sufletele celor ce il intalnesc pentru prima data, fie fericit ca poate in sfarist sa o stearga de langa noi si sa intrebe o persoana mai avizata - ne multumi si pleca. L-am urmarit cu privirea pana a cotit-o pe o straduta laturalnica - pana aici a urmat cu strictete indicatiile primite - si mi-am intors apoi privirile spre Nae pe a carui fata ma asteptam sa vad transformarea suprema: "Invingatorul" sau "catelandrul care vine cu batul in timp record". In loc de asta, l-am regasit cufundat in pozitia Holmes, aplecat de aceasta data asupra telefonului 2 - cel echipat cu GPS DIGITAL - si profund nemultumit - "catelandru care nu gaseste batul". Mi s-a parut chiar ca aud un marait de genul "grrrrrr nu-i asta rrrrrrrrr". Chiar cand ma pregateam sa imi risc tihna cu o intrebare, Nae scoase un alt "AHA", se indrepta tacticos, si imi intinse telefonul cu harta pe el.

Punctul rosu arata o strada "X-ulesti" dar strazile dimprejur imi erau total straine - insa semanau remarcabil de bine cu desenele abstracte de pe foaia studentului. "E la doua cartiere mai departe", imi spuse Nae, "harta lui era complet gresita!".

Si in timp ce mana lui Nae baga telefonul la loc in buzunar, fata i se destindea cu rapiditate, ochii ii luceau si maxilarul i se inclesta producand un scrasnet discret. Nae adusese batul!

Jumoanimalul (sau Cum aparentele inseala si la Oanimale)

Inainte de toate, trebuie sa recunosc, ca am inceput blogul de fata cum nu se putea mai prost : printr-un blocaj creativo-conceptual de profunzime, neanticipat si imprevizibil.

Intamplarea (sau poate miscarea premeditata a sortii) a facut ca la doar cateva zile dupa ce mi-am revizuit teoria despre Oanimale si m-am decis sa o consemnez negru pe alb ca zestre fictivo-psihologico-analitica pretioasa pentru generatiile urmatoare - ceea ce in treacat fie spus denota marea mea incredere in capacitatile creative si intelectuale ale respectivelor generatii - sa intalnesc intruchiparea in carne si oase a unui mare gol din a mea sus-numita teorie.

Cum se intampla in general, neprevazutul (care pe deasupra mai si apare brusc), are darul de-a te da pe spate, de a te afunda intr-o stare de perplexitate in care creierul tau trebuie sa depuna eforturi herculiene ca sa se mentina superior unui creier de gaina, ochii tai vad cum blocuri de idei se darama in jurul tau si urechile tale aud - fara sa stie de unde - atat de raspandita replica americana "back to the old drawing board".

Intreaga mea teorie fusese elaborata in jurul asemaarilor comportamentale dintre oameni si animale, asemanari care in unele cazuri sunt vizibile si fizic. Nu ma gandisem insa la posibila existenta a unui oanimal care sa se traga dintr-un animal dar sa semene cu altul. Ei bine mi s-a demonstat ca exista cel putin unul. Si daca exista unul, in general exista mai multi. Mi-am revizuit asadar teoria pentru a lua in calcul aceasta noua rasa (Jumoanimale) si am decis sa dedic prima descriere din seria oanimalelor colegului meu DD care desi din punct de vedere fizic este intruchiparea perfecta a unei Soparle, seamana mai degraba cu o batrana si pasnica Testoasa.

Jumatate Soparla(fizic):

Colegul DD este pers de origine. Are pielea de culoarea pamantului, ochii inchisi la culoare si inclinati un pic inspre nas, buze vinete, picioare si maini scurte, si prezinta un TIC foarte desosebit. Am intalnit oameni care isi bataie necontrolat unul sau mai multe membre, oameni care fac involuntar cu ochiul - ce saptamani frumoase cat timp am crezut ca mi se faceau ocheade... - dar pana acum nu cunoscusem pe nimeni care sa-si plimbe periodic limba de-a lungul buzelor cu o miscare circulara si foarte rapida pe care, ca sa nu o asemeni cu scosul limbii la soparle trebuie sa nu fi vazut in veci una. In plus DD are mustata ! Imi dau bineinteles seama ca soparlele nu au mustata, dar in mod extrem de curios, tocmai prezenta acestei pene de corb Alimosiene desupra buzei superioare definitiveaza asemanarea colegului DD cu binecunoscuta soparla, facand trecerea de la nas la gura aproape imperceptibila si camufland astfel sus numitul nas. Este un tic foarte curios si probabil rar, care in mod inevitabil socheaza - alte saptamani in care am crezut ca am un admirator infocat - cu care cu timpul te obisnuiesti, dar care il face pe nefericitul posesor sa fie asemuit pe vecie cu o Soparla.



Jumatate Testoasa Batrana si pasnica (temperamental- comportamental):

Nu pentru ca ar fi Batran - nu este - ci pentru ca imi este imposibil sa imi imaginez o testoasa tanara. Pana si micii pui de testoasa mi se par replici miniaturale ale unei testoase deja trecuta prin viata, garbovita si intrata la apa.

Pasnica pentru ca sus numitul coleg DD este intr-adevar pasnic. Are o voce calda si impaciuitoare, e bucuros sa isi imparta ceaiul de dupa-amiaza - facut in ceainic antic chinezesc - cu oricine, si nu in ultimul rand pentru ca este binedispus si calm in situatiile cele mai stresante.

Testoasa pentru ca e molcom in miscari, are rabdare si se documenteaza riguros si metodic, ia notite detaliate si executa totul incet, constiincios si sigur. Imi aminteste de o testoasa care parcurge tacticos si fara graba peticul de nisip ce i-a ramas pana la mare, stiind ca inevitabil cu graba sau fara, la un moment dat va ajunge unde vrea - presupunand ca verificase in prealabil prognoza meteo care excludea precipitatiile cu vulturi. Si nu in ultimul rand pentru ca testoasele au carapace iar sub carapacea de Soparla a colegului DD se ascunde, dupa cum am vazut, cu totul altcineva ;)