In copilarie m-am simtit ca o creatura ciudata si anormala careia nu i se permitea sa se alature niciunui grup si care era menita sa isi petreaca existenta in umbra si in izolare. Din fericire anii aduc cu ei in mod regulat o mica doza de intelepciune si din si mai mare fericire s-a nimerit sa fac parte din categoria celor care intind mana dupa ea si se lupta din rasputari sa n-o lase sa fuga.
In prezent ma consider o creatura ciudata dar perfect capabila sa se integreze intr-un grup de oameni normali si sa traiesca printre ei fara a starni suspiciuni in privinta normalitatii sale. Sa ma explic mai clar: fiecare om are alta pereche de ochi (sau alt ochi in cazul celor mai putini norocosi) si se vede de la o posta ca oricare doua perechi de ochi sunt diferite. Ei bine eu cred ca fiecare om vede diferit desi acest lucru nu este usor de vazut. Personal, imi pastrez mereu in ochi un ciob dintr-o oglinda sparta intr-un timp nedefinit, de un mester necunoscut care imi permite sa vad in jurul meu un univers cu totul diferit de cel al semenilor mei. Desigur, pentru a nu reveni la conditia de creatura condamnata la intuneric si singuratate, nu ma uit prin ciob decat atunci cand situatia imi permite, si atunci cand am suficient de mult timp la indemana pentru a porni in excursii exploratoare prin lumea noua si salbatica ce mi se dechide inainte. Si in aceasta lume misterioasa pe langa vegetatia neobisnuita care se transforma necontenit la fiecare pas facut inainte (sau inapoi sau la dreapta sau la stanga - dar despre asta vom vorbi mai tarziu) exista ceva mult mai interesant: exista oanimale!
Dar despre oanimale, originea si caracteristicile lor, voi vorbi mai pe indelete in rubrica lor dedicata...
In restul timpului, scotand ciobul din ochi, traiesc intr-o lume de oameni mai mult sau mai putin normali, care din cand in cand fac cate o isprava demna de consemnat. Ca sa nu incarc memoria cititorului cu nume inutile, atunci cand voi povesti pataniile lor ii voi boteza simplu, dupa sex, Nae sau Mitza.
Cum sunt o fiinta mai mult decat impiedicata si aiurita si plina de ganduri si idei ciudate si nastrusnice, din cand in cand voi povesti cate o boacana personala sau o mica barfa nevinovata si inocenta, din categoria celora care aduc un zambet in coltul gurii.
Desi principalul scop al blogului meu este sa imi inregistreze ideile si povestile - care s-ar pierde altfel printre sinapsele ce mi se joaca in creier fara stirea mea - sper totusi ca el sa descreteasca macar un pic fruntile celor ce vor avea
curiozitatea si amabilitatea sa il citeasca. Celor care il veti citi, va multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu