Traim intr-o lume moderna, o lume a comunicarii si a relatiilor inter-umane. Cel putin asa ar trebui sa fie. Nimeni nu mai asteapta zile indelungate dupa un plic cu un timbru din alta tara, nimeni nu mai merge la posta sa puna scrisoarea scrisa de mana catre cei dragi, copii nu mai stau la coada la telefon in tabere ca sa sune acasa si telefonul fix devine din ce in ce mai inutil. Comunicarea intre prieteni despartiti de mari si tari este la fel de usoara ca cea intre vecini. Fara indoiala aceasta evolutie este utila, dar este ea absolut necesara? Printre atatea lucruri "castigate" se mai gandeste oare cineva la ceea ce s-a pierdut? La intrebarile acestea voi reveni un pic mai tarziu, dar pentru moment, pentru ca am inceput sa vorbesc de aceasta evolutie a comunicarii, trebuie sa continui si sa ajung la cel mai recent exemplu al modernismului: reletelele sociale si blogurile.
Pentru ca nu era destul sa poti comunica oricand si de oriunde cu cei dragi cineva s-a gandit sa faciliteze trecerea la etapa urmatoare: comunicare la nivel mondial, adica oricine poate sa vorbeasca cu oricine, si isi poate impartasi ganduri si trairi mai mult sau mai putin intime dupa voia inimii. Daca in ceea ce priveste retelele sociale exista o anumita intimitate si unele granite impuse de utilizator, cu blogurile lucrurile stau altfel. Un blog este ca o pagina dintr-un jurnal (public!) pe care oricine o poate citi si mai ales comenta. Personal m-am intrebat mereu la ce foloseste un blog ? Raspunsurile pe care mi le-am dat sunt variate si merg de la nevoia de socializare a unui singuratic la refularile unui frustrat si la teribilismul unui individ prea perfect care pentru a nu se simti egoist vrea sa "se impartaseasca" cu restul lumii. Nu i-am exclus nici pe cei care cauta afirmarea literara sau aprecierea unor necunoscuti. In general conceptia mea despre bloguri se putea rezuma intr-un cuvant : inutil. Cat despre bloggeri, tot un singur cuvant: plictisiti.
Si totusi am decis sa scriu un blog. De ce? In primul rand pentru ca in urma unei remarci aparent nesemnificative facta de un prieten am gasit un scop personal pentru un blog si in al doilea rand pentru ca din multitudinea de idei care imi trec prin cap 99.9% ajung in cosul de gunoi al uitarii. Nu pretind ca aceste idei sunt bune, amuzante sau macar utile, dar sunt o parte din mine si asta are legatura directa cu motivul numarul 1.
Deci de la ce a pornit totul ? De la inocenta revelatie pe care a avut-o un bun prieten: "Frate, tu-ti dai seama ca daca murim azi, profilul nostru de facebook ramane activ ?". Stiu pare o remarca stupida dar pentru mine a fost scanteia care a aprins focul. Oamenii traiesc si mor, e sirul vietii, legea firii, oricum am vrea sa o numim este o realitate. In perioada pre-facebookista, mureai, si ramaneai viu in amintirile celor dragi pana cand si ei la randul lor erau chemati in eternul necunoscut. Acum lucrurile s-au schimbat, acum ramane undeva in nedefinitul univers al internetului o farama din ceea ce ai fost. Raman poze, raman comentarii, raman liste cu prieteni si oricine le vede are acces la "versiunea ta digitala". Ei bine eu nu vreau ca cineva sa ma catalogheze dupa pozele pe care le-am atasat, dupa comentariile pe care le-am facut la tristete, nervi sau fericire. Sunt mai mult de atat, sunt un om care a trait si traieste inca, care are idei, sentimente, calitati si defecte. Si daca in ziua in care nu voi mai fi vor fi persoane care ma vor regretata, atunci as vrea sa las in urma o parte din mine celor care vor varsa o lacrima de dorul meu.
Si totusi blogul se numeste wonderland...ei bine, in ciuda introducerii triste/infricosatoare/macabre (alegeti ce preferati) sunt o persoana cat se poate de vesela si de optimista si pentru ca blogul se vrea a fi despre mine si ideile mele nastrusnice, va garantez ca partea sumbra s-a incheiat si ca de acum incolo voi "colora" cu pasteluri, rosu aprins, si poate nuante de gri, incercand din rasputeri sa evit negrul care (dupa parerea mea) incepe sa inconjoare tot mai mult societatea moderna in care traim.
De maine incep sa pictez !
Noapte buna tuturor!
Pentru ca nu era destul sa poti comunica oricand si de oriunde cu cei dragi cineva s-a gandit sa faciliteze trecerea la etapa urmatoare: comunicare la nivel mondial, adica oricine poate sa vorbeasca cu oricine, si isi poate impartasi ganduri si trairi mai mult sau mai putin intime dupa voia inimii. Daca in ceea ce priveste retelele sociale exista o anumita intimitate si unele granite impuse de utilizator, cu blogurile lucrurile stau altfel. Un blog este ca o pagina dintr-un jurnal (public!) pe care oricine o poate citi si mai ales comenta. Personal m-am intrebat mereu la ce foloseste un blog ? Raspunsurile pe care mi le-am dat sunt variate si merg de la nevoia de socializare a unui singuratic la refularile unui frustrat si la teribilismul unui individ prea perfect care pentru a nu se simti egoist vrea sa "se impartaseasca" cu restul lumii. Nu i-am exclus nici pe cei care cauta afirmarea literara sau aprecierea unor necunoscuti. In general conceptia mea despre bloguri se putea rezuma intr-un cuvant : inutil. Cat despre bloggeri, tot un singur cuvant: plictisiti.
Si totusi am decis sa scriu un blog. De ce? In primul rand pentru ca in urma unei remarci aparent nesemnificative facta de un prieten am gasit un scop personal pentru un blog si in al doilea rand pentru ca din multitudinea de idei care imi trec prin cap 99.9% ajung in cosul de gunoi al uitarii. Nu pretind ca aceste idei sunt bune, amuzante sau macar utile, dar sunt o parte din mine si asta are legatura directa cu motivul numarul 1.
Deci de la ce a pornit totul ? De la inocenta revelatie pe care a avut-o un bun prieten: "Frate, tu-ti dai seama ca daca murim azi, profilul nostru de facebook ramane activ ?". Stiu pare o remarca stupida dar pentru mine a fost scanteia care a aprins focul. Oamenii traiesc si mor, e sirul vietii, legea firii, oricum am vrea sa o numim este o realitate. In perioada pre-facebookista, mureai, si ramaneai viu in amintirile celor dragi pana cand si ei la randul lor erau chemati in eternul necunoscut. Acum lucrurile s-au schimbat, acum ramane undeva in nedefinitul univers al internetului o farama din ceea ce ai fost. Raman poze, raman comentarii, raman liste cu prieteni si oricine le vede are acces la "versiunea ta digitala". Ei bine eu nu vreau ca cineva sa ma catalogheze dupa pozele pe care le-am atasat, dupa comentariile pe care le-am facut la tristete, nervi sau fericire. Sunt mai mult de atat, sunt un om care a trait si traieste inca, care are idei, sentimente, calitati si defecte. Si daca in ziua in care nu voi mai fi vor fi persoane care ma vor regretata, atunci as vrea sa las in urma o parte din mine celor care vor varsa o lacrima de dorul meu.
Si totusi blogul se numeste wonderland...ei bine, in ciuda introducerii triste/infricosatoare/macabre (alegeti ce preferati) sunt o persoana cat se poate de vesela si de optimista si pentru ca blogul se vrea a fi despre mine si ideile mele nastrusnice, va garantez ca partea sumbra s-a incheiat si ca de acum incolo voi "colora" cu pasteluri, rosu aprins, si poate nuante de gri, incercand din rasputeri sa evit negrul care (dupa parerea mea) incepe sa inconjoare tot mai mult societatea moderna in care traim.
De maine incep sa pictez !
Noapte buna tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu