Nae si MacGyverul

In vara anului 2007 l-am insotit pe Nae intr-o vacanta de neuitat pe taramul lui natal intr-una din "tarile calde". Aidoma pasarilor migratoare, Nae isi viziteaza meleagurile copilariei doar vara cand soarele straluceste, nisipul iti sfaraie sub calcaie si apa marii te imbie sa intri-n ea pana la nas. Prin venele lui Nae curge apa de Mediterana. Prin ale mele clipoceste cea de Marea Neagra. Din fericire dorinta de explorare a necunoscutului impreuna cu garantia "Nae" a faptului ca pe plaja stiuta de el se poate - nu pasi ci - fugi printre cearceafurile insirate pe nisip, m-au decis sa aleg Mediterana si sa ma prezint in ziua Z, dis-de-dimineata la aeroport pentru imbarcare.

L-am gasit pe Nae la coada de la inregistrarea bagajelor, entuziast si nerabdator sa se reintalneasca cu soarele stralucitor.

A fost de ajuns insa sa ma priveasca mai bine, sau mai precis sa imi remarce bagajul, ca zambetul sa-i dispara de pe fata si ochii sa inceapa sa-i luceasca a neliniste.


NAE(uitandu-se la mine): "Cu valiza asta vii?"
EU(uitandu-ma la singurul meu bagaj si apoi la Nae): "Da."
NAE(uimit si neincrezator, scanand mental in mai mult de 3D valiza): "Are cifru ?"
EU(incercand inca sa inteleg intrebarea): "Nu"
NAE(si mai uimit): "N-are lacat?"
EU(pricepand in sfarsit nedumerirea lui NAE):"Nu, nu pun lacat niciodat..."
NAE(dezaprobator): "Hmmm".

In secunda urmatoare Nae deschidea cu o cheita minuscula lacatul de la valiza personala, introducea mana intr-un compartiment stiut doar de el si scotea un inel de lacatele de toate culorile si dimensiunile. Dupa cateva minute de examinare atenta, alese unul de dimensiune medie si culoare aurie, si imi sigila valiza cu el.
"Acum e bine. Sa nu-l pierzi!" ma mai sfatui el. Am vrut sa ii spun ca in situatia respectiva, pierderea lacatului ar fi insemnat pierderea valizei cu totul, ceea ce in cateva minute urma sa nu mai depinda de mine ci de personalul companiei de zbor, dar parea atat de multumit de operatiunea de "securizare" a locatarilor mei neinsufletiti din interiorul valizei, incat nu am vrut sa il mai tulbur cu alte griji.

Restul calatoriei s-a desfasurat fara turbulente de vreun fel sau altul si iata-ne ajunsi intr-o enorma camera de hotel cu balcon spre mare si spre piscina hotelului ce ar fi putut fi lesne folosita pe post de bazin olimpic si in care (uimitor) nu se balacea nimeni! Cum nu puteam rata ocazia de a inota pentru prima data in viata intr-o piscina goala (adica fara oameni dar cu apa) i-am sugerat lui Nae sa ne echipam pentru plaja si sa parasim cat mai repede incinta. Zis si facut, intr-o secunda hainele de zi erau in valize, costumele de baie pe noi, eu cu mana pe clanta de la usa si Nae... aplecat deasupra valizei care trona pe masa.

EU: "Ce faci ?"
NAE: "Bag banii si telefoanele in valiza, da-mi-le si pe ale tale!"
EU: "Nu! Pierdem vremea si oricum nu cred ca o sa-mi fure cineva telefonul sau banii"
NAE: "Cum vrei tu, dar eu te sfatuiesc sa mi le dai. Le inchid cu lacatul."
EU(remarcand miniseiful din hol): "Nu mai bine le pui in seif? E cu cifru..."
NAE(vizibil amuzat de naivitatea intrebarii): "Nu e sigur deloc, ce crezi ca astia nu stiu sa-si deschida seifele?"
EU: "Pai si crezi ca lacatele nu stiu sa le deschida?"
NAE(cu mandrie): "Nu si pe asta. E lacat de la Pentagon!"

Si pentru a da o si mai mare insemnatate acestor ultime cuvinte, Nae inchise lacatul care, pentru a da o si mai mare mare insemnatate cuvintelor lui NAE scoase un sunet metalic de tipul "Pentagooooon Clic". In fractiunea de secunda ce a urmat clicului, Nae s-a albit la fata, si-a dus mainile la cap si s-a pravalit pe jos, uitandu-se cu o privire pierduta la valiza.

EU: "Ce e?"
NAE: "Am bagat banii in portofeul cu cheile de la casa.."
EU: "Si ?"
NAE: "Si portofelul in valiza"
EU: "Siiii?"
NAE: "Si cheile de la lacat erau cu cheile de la casa."
Nu mai era nevoie de nici un "Si?" urmatoarea fraza era clara "Si tocmai le-am inchis in valiza cu lacatul de la Pentagon".

Dupa ce am reusit cu greu sa-l scot pe Nae din socul suferit, dupa ce am reusit cu si mai mare greutate sa ne oprim amandoi din ras, am gasit singura solutie posibila (care asigura si integritatea valizei): intrebatul la receptie.

Ajunsi deci in hol, eu m-am indepartat (pentru a-l scuti pe Nae de jena de a-si recunoaste isprava de fata cu mine si cu personalul hotelului, dar mai ales pentru a-l lasa sa vorbeasca cu respectivul personal pe limba lor), si m-am asezat pe un fotoliu de unde puteam admira in voie si marea, si stanjeneala lui Nae.

Cand Nae si-a inceput istorisirea, domnul de la receptie avea expresia clasica a personalului hotelier bine instruit, care trebuie sa fie serios si serviabil in orice conditii. Pe masura ce cuvintele paraseau gura lui Nae insa, de sub mustata receptionerului incepea sa se iveasca un zambet. La finalul istorisirii, oricine i-ar fi putut numara lesne dintii.

Dupa cateva momente de eforturi supra-omenesti de inabusire a rasului, timp in care fata lui a trecut prin toate culorile de la rosu, la vanat, la verde si la alb, receptionistul a inceput in sfarsit sa vorbeasca pe un ton ce parea mai mult decat impaciuitor si relaxant. Ii spunea lui Nae cuvinte pe care nu le intelegeam dar pe care le interpretam ca si "Nu-i nimic, stim ce sa facem, se rezolva" si cuvinte pe care le intelegeam (in numar de unul): "MacGyver". Am ciulit urechile, mi-am marit atentia si mi-am indreptat discret privirea spre ei ca sa ma asigur ca am auzit bine: "Bla-blu-bli-ble-blo MacGyver".

Cand Nae si-a terminat discutia si a venit langa mine am putut in sfarsit sa cer lamuriri:

Eu: "Ce-a zis?"
NAE: "A zis ca nu-i nimic, ca au ei aici un MacGyver care deschide orice, si ca mi-l trimit, dar eu nu-mi prea fac sperante, e lacat de la Pentagon..."

Am decis ca eu sa profit de piscina si el sa astepte MacGyverul. Peste o jumatate de ora, iesind din piscina, l-am gasit pe Nae pe sezlong, cu privirea abatuta si cea mai pura expresie de dezamagire intiparita pe fata:

EU: "N-a venit MacGyverul?"
NAE(trist): "Ba a venit"
EU: "Si, n-a reusit s-o desfaca?"
NAE(furios): "Ba l-a desfacut! Intr-o secunda, cu o agrafa de birou! Lacat de la Pentagon, o poala de bani..."

Cum l-a muscat pitbullu' pe Itic de popou

Vi-l mai amintiti pe Itic ?

In caz ca ati uitat, tot ceea ce trebuie sa stiti despre el este ca lucreaza in aceeasi echipa cu mine ba chiar mai mult, este seful echipei. Din fericire suntem toti tineri in echipa si relatiile dintre noi sunt mai degraba amicale decat profesionale. Din si mai mare fericire, el lucreaza din Israel, de unde si relatiile amicale dintre noi. Pentru mai multe detalii despre Itic va invit sa va (re)familiarizati cu munca la firma

Si acum sa intram in paine! Intr-o luni dimineata cand toata lumea il astepta pe Itic sa vina din Israel si sa ne lumineze in rezolvarea problemelor, a inceput usor sa circule un zvon: Itic nu vine ! La inceput nimeni nu pleca urechea la aceasta informatie aparuta cine stie de unde, dar cand ceilalti 2 colegi din Israel si-au facut aparitia fara Itic, am inceput sa ne impacientam : oare chiar nu vine ? Dar de ce ? In treacat fie spus, Itic nu lipseste decat daca nevasta lui e plecata pe undeva si el trebuie sa stea cu copii. Din fericire, am fost asigurati, si copii si doamna Itic sunt bine ceea ce nu poate fi spus insa despre Itic.

Se pare ca in dimineata de sambata, in timp ce isi facea joggingul saptamanal intr-un parc oarecare, Itic a fost atacat de un pitbull manios si infometat care a reusit sa-l muste de ce-avea mai moale... ei bine DA, de fund! Pentru cei ca mine care au impresia ca asa ceva se intampla doar in desene animate relatarea de mai sus este dovada incontestabila a faptului ca viata bate filmul (sau desenul).

Ca atare Itic s-a vazut in imposibilitatea de a se aseza in avion si a fost nevoit sa-si amane vizita cu o saptamana. A urmat prima reuniune saptamanala la care l-am vazut stand in picioare.

Interesante au fost si reactiile colegilor:

Mitzele, rosii la fata, se chinuiau sa rada pe infundate si se intrebau cum ar putea sa-si exprime totusi simpatia pentru trista intamplare fara sa izbucneasca intr-un hohot de ras si mai ales, cand o sa le dispara dinaintea ochilor imaginea cu Itic in varianta desen animat urmarit si apoi inhatat de dulau.

Ai lui Nae insa erau cuprinsi de un sentiment de profunda admiratie pentru Itic, care a reusit singur-singurel sa desprinda si sa culce la pamant pitbullul care - se stie doar - poate sa omoare omu' daca ii sare la gat - Da, dar ar trebui sa fie un super-pitbull ca sa il omoare prinzandu-l de popou.

Si mai uimitor este ca niciuna din povestirile anterioare ale lui Itic - cu ocazia carora aflasem despre el ca a facut armata israeliana, a sarit din elicopter si a pilotat avioane, a intrat cu vaporul in mijlocul furtunii si a supravietuit si probabil a invatat si ceva miscari de krav-maga cu care ar putea pune jos fara efort ursul carpatin - nu a starnit aceeasi stare de admiratie in randurile colegilor. In fond si la urma urmei oricine poate fi agentul 007, dar sa calmezi un pitbull insetat de sange, asta cere barbatie !

O saptamana mai tarziu am aflat cateva din datele lipsa : sambata dimineata Itic isi dusese copii la o ferma de rate. Se jucasera toti cu ratustele mici, se imbibasera de mirosul de animal comestibil al ratelor puse la ingrasat si se intorsesera acasa. Probabil ca sa economiseasca consumul de apa Itic a decis sa isi faca un singur dus DUPA ce vine de la jogging.

Pitbullul trebuie sa-l fi simtit de la departare si cu cat il vedea venind mai aproape cu atat natura lui de animal de prada se manifesta mai puternic: "Whouf, sniff-sniff, miroase a rata...buna dar am mai mancat... whouf, o vad! E cam mare...whouf-whouf e eeeeeeeeenorma... whouf, cea mai mare rata...nu mai e alta asa...n-am voie sa musc, nuuu...dar e... whouf... asa mareee...E ocazia vietii mele...Whouf!". Il poate condamna cineva pe bietul dulau ?

WombatOmul

S. este unul dintre colegii mei care, prin nu stiu ce concurs nefericit de intamplari cosmice inexplicabile ce mi-au tulburat in mod inconstient subconstientul, a avut ghinionul sa trezeasca in mintea mea imaginea unui wombat.

Nu am vazut niciodata unul de aproape. Nici macar emisiuni despre ei nu am vazut, singurii wombeti pe care ii cunosc sunt vedete de desene animate. Si nici macar nu au rolul principal. Si totusi de cand l-am vazut pentru prima data pe S. ochii mei au suprapus un guguloi cu urechi peste imaginea lui si un beculet mi s-a aprins intre urechile strafulgerate de un clinchet metalic ce insotea un tipat entuziast : WOMBAT.

Odata identificarea reusita, am inceput sa adun argumente care sa imi sprijine teoria. Cum nu am avut inca ocazia sa vorbesc cu el si sa ii identific personalitatea ma bazez pentru moment doar pe cateva trasaturi fizice si obiceiuri comportamentale.

S. este scurt si gros,cu picioare scurte si indesate si cu cel mai bombat fund pe care mi-a fost vreodata dat sa il vad. Poarta blugi, adidasi si camasi colorate indesate in pantaloni. Degaja mai degraba un aer molcom si lenes si se misca incet. Mananca zilnic specialitati indiene cu orez, care probabil pentru el se numesc mancare obisnuita, si care miros a curry si alte mirodenii care iti gadila atat de placut narile incat nasul tau incepe sa-i trimita creierului mesaje subliminale : 'India, Taj-Mahal, vita sfanta...sau macar restaurantul indian de dupa colt, te rog !'.

Din multimea de informatii existente pe internet despre wombeti, am reusit sa imi fac o idee destul de clara si despre animal. Am aflat ca wombatii sunt ierbivori si mananca in general ierburi, graunte, radacini si scoarta de copac. Am tradus : curry, orez si ierburi aromatice, check ! In general wombetii se misca incet - asemanarea devine din ce in ce mai izbitoare, unde mai pui ca nu l-am vazut NICIODATA pe S. fugind...

Dar detaliul cel mai surprinzator si totodata ultima piesa din puzzle mi-a fost furnizat de fraza urmatoare: principalul mod de aparare al wombatului il constituie posteriorul sau intarit, alcatuit in mare parte din cartilagii si picioarele puternice - fund bombat de forma unei mingi medicinale, picioare scurte si groase ... jackpot!


Dosarul S.- Concluzii

Campania de observare de la distanta a oanimalului incheiata, conclud ca ma aflu fara umbra de indoiala in fata unui wombatOm sau cel putin a unui oanimal pe din afara wombat. Pentru a descoperi ce sau cine se ascunda in interior, o noua campanie de observare de foarte aproape a subiectului este necesara!

P.S. Nu am reusit inca sa gasesc informatii despre gusturile wombatului obisnuit in materie de vestimentatie, dar instinctul imi spune ca ii plac la nebunie culorile!

wombat

Nae si locatarii neinsufletiti

Nae tine foarte mult la toate lucrurile sale.

Odata ce a reusit sa-l aibe ca proprietar pe Nae, un obiect, oricat de neinsemnat, poate sa se destinda si sa astepte (fara teama de a fi aruncat la gunoi sau reciclat), ziua in care va deveni nefolositor. In acea zi minunata, obiectul va avea dreptul la un coltisor linistit din apartamentul lui Nae, apartament care este un fel de club de vacanta pentru pensionari, in versiunea neinsufletita.

Cu putin noroc, obiectul isi va gasi si prieteni vechi sau noi ceea ce ii va prelungi si mai mult durata sejurului in apartament caci, in mod curios, Nae se desparte mai greu de lucrurile pe care le poseda in cat-mai-multe-exemplare, decat de cele care sunt unice. Probabil, fiind prea inimos, nu vrea sa desparta un grup de prieteni sau, cine stie poate chiar o familie ?

Cei mai norocosi chiriasi neinsufletiti ai lui Nae sunt in acest moment ustensilele de scris. Peste 50 de pixuri, stilouri, creioane, si markere secate de lichidul care le facea odinioara sa lase urme artistice pe foile de hartie sunt acum instalate intr-o cutie de pantofi si asteapta cu drag sosirea colegilor animati inca de apa vie, care momentan ocupa pana la refuz interiorul unui pahar de apa ciobit de pe birou.

O alta importanta categorie de chiriasi o reprezinta hainele. De la tricouri alb-galbui care pastreaza inca bucati din literele ce alcatuiau la un moment dat un mesaj promotional sau un numar in echipa de fotbal a scolii, blugi rupti in stil "fashion spontan" (de la prea multa purtare) sau pantaloni rupti in fund stil "nici macar fashion dar spontan" (de la prea multa pofta de mancare si prea mare elan in ridicarea de pe jos a lucurilor cat de putin interesante) si pana la haine de care inca atarna eticheta de "nou" cumparate cu pana la 3 ani in urma, toate hainele isi gasesc cate un loc in dulapul lui Nae.

Daca il urmaresti pe Nae cautand un articol precis in dulapul minune ai putea avea sansa sa te trezesti pe neasteptate intr-o expeditie de explorare a necunoscutului: uneori esti prins in mijlocul unui taifun de haine care zboara in toate directiile etalandu-si in zbor culorile si formele, alteori esti aruncat in trecut, in timp ce vocea lui Nae face sa apara in jurul tau decorul exact al locului in care l-ai vazut purtand camasa pe care o tine in mana, iar daca esti cu adevarat norocos, poti asista la cea mai noua reprezentatie a teatrului de marionete "Soseta gaurita si Fularul desirat" in care vei putea vedea de aproape celebritati reunumite ca de exemplul Puloverul rupt in cot, Pantalonul fara fund si Cravata patata de cafea. Este un adevarat taram de basm dulapul lui Nae.

Este lesne de imaginat ca un asemenea atasament fata de locatarii neinsufletiti nu se uita acasa in perioada vacantelor. Prevazator din fire, Nae se aprovizioneaza regulat cu valize noi si rezistente in care fericitii locatari care vor fi luati in excursie sa stea cat mai comod. Valizele prea uzate sau rupte, sunt lasate sa profite de anii de pensie in petecul din apartament dedicat lor. Ultima data cand l-am vizitat am observat un numar de 6 valize care, burdusite pana la refuz stateau la o sueta de colt dezbatand probabil probleme de organizare a spatiului vital si incercand sa prevada cam pe cand vor avea o noua surata...

Asadar locatarii lui Nae calatoresc intotdeauna intr-o valiza incapatoare, dar mai mult decat atat, ei calatoresc si in siguranta !

Oricat de grabit ar fi Nae sa plece in vacanta si in ciuda faptului ca este extrem de uituc in viata de zi cu zi, el nu uita niciodata sa-si inchida valiza cu un lacat performant pentru ca niciun locatar sa nu se piarda (sau mai rau sa fie rapit) pe parcursul calatoriei.

Nae are dreptate... cine nu si-ar dori sa puna mana pe asemenea vestigii ale modei pentru barbatii obisnuiti ai ultimilor 20 de ani, adevarate exponate care peste ani sigur isi vor avea gasi un loc de cinste inrtr-un muzeu al trecutului fie el in lumea reala sau doar in apartamentul lui Nae.